Circuitul versantului drept al Defileului Crișului Repede

De lângă lac, derivaţia marcată cu punct albastru ne prilejuieşte un mic ocol pentru a ajunge, în circa 10 minunte, la Peştera cu Apă. Aceasta e singura sursă de apă potabilă cu caracter permanent de pe versantul drept al defileului, sursă ce alimentează Lacul Fără Fund.

Ne întoarcem la calea ferată şi în curând ajungem la peştera Cetatea Zmăului sau Casa Zmăului. În stânga impresionantului ei portal este vizibil vechiul turn de pază al vămii de sare ce funcţiona aici în evul mediu. Construcţia, monument istoric, şi-a împrumutat numele şi festivalului ce are loc an de an în comuna învecinată, Vadu Crişului, Târgul de la Vama Sării. Desigur, peştera are şi o poveste. E vorba despre un zmeu care ar fi sălăşluit aici şi care răpea tinere fete din satele din jur. Lacrimile lor, spune legenda, alimentează şi azi „Lacul Zânelor”, aflat în imediata vecinătate a Peşterii Zmeului. Din acest loc porneşte şi unul dintre numeroasele trasee de via ferrata ale munţilor Pădurea Craiului, o activitate pe care iubitorii aventurilor montane trebuie neapărat să şi-o treacă în program.

Ne continuăm drumul pe poteca de lângă şinele de cale ferată până la cele două peşteri ale Podireului. De fapt, sunt mici grote săpate în calcar de izvoare şi ape freatice. Prima dintre ele este vizibilă din potecă şi, în perioadele cu ploi abundente, oferă trecătorilor posibilitatea de a se răcori din apa izvorului ei. Cea mai mare dintre aceste cavităţi, Podireu II, porneşte de sub nivelul căii ferate şi din această cauză e mai greu de dibuit. Peştera are o lungime de circa 40 de metri şi devine activă în perioadele ploioase. În aceste momente, la capătul galeriei înguste se formează şi un lac de dimensiuni reduse.

Revenind la traseul marcat cu punct albastru, aproape de marginea comunei Vadu Crişului, începem să urcăm prin pădure, până când poteca ne scoate la primul punct de belvedere al intinerarului nostru, cel de pe stâncile Podireului. Încă puţin şi ajungem la punctul de belvedere aflat deasupra peretelui Zânelor. Locul ne dezvăluie panorama Defileului Crişului Repede şi, spre vest, o parte din panorama localităţii Vadu Crişului.

Continuăm să urcăm până pe cumea dealului şi mergem, spre est, de-a lungul potecii marcate. La un moment dat, traseul începe să coboare spre dreapta pe o pantă înierbată. Suntem foarte aproape de Peştera Roşie şi merită să facem un mic ocol ca să o vedem. Chiar dacă peştera nu este deloc adâncă, portalul acesteia e impresionant. Gura de 16 metri lăţime şi 4 metri înălţime e un reper în peretele abrupt al versantului drept. Loc bun de refugiu sau măcar pentru o scurtă pauză.

Revenind la abruptul înierbat de deasupra, mai admirăm o dată panorama. Calea ferată, halta şi cabana Peştera se aştern la picioarele drumeţului părând o machetă a frumuseţilor naturale din Defileul Crişului Repede. Continuăm să coborâm spre punctul de belvedere de la Stanul Stupului. După ce trecem printr-o zonă împădurită, aflată în zonă sudică a Gropii Sohodolului, dăm peste o ramificaţie a traseului ce duce către Peştera Fugarilor. Merită să facem şi acest mic ocol. Vom descoperi o cavitate subterană al cărei acces te duce cu gândul mai degrabă la o vizuină. De fapt, dincolo de intrarea îngustă, se află o cameră destul de încăpătoare, cu o deschidere largă către una din văile abrupte şi sălbatice care coboară în defileu. Cu un astfel de nume, micuţa peşteră are evident şi o mulţime de poveşti, despre fugari de pe moşiile nobililor maghiari, despre haiduci şi chiar despre ultimii jefuitori de trenuri, care, în prima jumătate a secolului XX, mai blocau calea ferată din defileu, tâlhărind vagoanele de poştă. La vreme rea, Peştera Fugarilor e şi ea un loc bun de adăpost.

Din nou pe traseu, coborâm până la crucea aflată pe Stanul Stupului. Un alt loc de popas și de legendă. Loc unde merită să adăstezi pentru câteva minute, ca să îți amintești de povestea fetei care, nefericită fiindcă părinții nu i-au dat voie să se mărite cu ciobanul sărac pe care îl iubea, și-ar fi luat zilele aruncându-se de pe această stâncă. Sau să te reculegi, gândindu-te preț de câteva secunde, la tânărul alpinist care și-a găsit sfârșitul prăbușindu-se în gol, pe când încerca să escaladeze acest țanc de piatră. Crucea de pe Stanu’ Stupului păstrează vie amintirea temerarului căţărător. Locul este şi ultimul punct de belvedere de pe traseu. De aici itinerarul nostru coboară, din ce în ce mai abrupt, până la calea ferată. De fapt, ieşim din traseu în imediata apropiere a haltei Peştera. Ajunşi aici, putem reveni la cabană, pentru a închide circuitul, sau ne putem îndrepta către comunele Vadu Crişului ori Şuncuiuş, în căutarea unui loc de cazare.