Top
  >  Articole   >  Din Bulz, până deasupra lumii

Cine a zis că în Pădurea Craiului nu poţi face un traseu de creastă ar face bine să se mai gândească. Se poate! Şi, pe lângă că nu e un traseu prea greu, e unul foarte, foarte frumos.

 

Treabă bună, împreună
Acum cinci ani, Primăria din Bulz şi Serviciul Judeţean Salvamont Bihor au lucrat împreună la amenajarea unui traseu de mountain bike. Le-a ieşit o chestie faină de tot, care merită toate eforturile pentru a fi descoperită, păstrată şi, zic eu, dezvoltată. Argumente, har Domnului, zona are din plin.
Aşadar, aveţi traseul aici:
http://salvamontbihor.ro/…/Masiv…/Zona%20Bulz/Tr.%20Bulz.pdf
Asta ca să nu mai intru eu, prea mult, în „subtilităţi” tehnice. Una peste alta, ceea ce s-ar putea numi zona de creastă a traselui înseamnă 17,5 kilometri, întinşi între intersecţia cu drumul DJ108K, ce leagă Valea Iadului de Lunca Vişagului (barajul Drăgan/Floroiu), şi ultimul refugiu montan, locul de unde traseul începe să coboare spre valea Sărăcel. Suntem undeva la peste 1.070 de metri… Cel mai înalt punct de pe traseu, vârful Scoruşet, se află la 1.214 metri altitudine.

 

Un strop de legendă
De acest loc se leagă povestea arestării răsculatului Horea. Coincidenţă toponimică sau realitate istorică, e greu de spus. Cert este că, până acum vreo zece ani, în Bulz mai puteai întâlni bătrâni care să-ţi relateze că aici, şi nu în Alba, i-au arestat austriecii pe conducătorul răscoalei de la 1784 şi pe tovarăşul său, Cloşca. Sub vârf există şi o vale îngustă, unde se spune că şi-a făcut Vasile Ursu adăpostul de iarnă. Şi mai ciudat e că, la mică distanţă faţă de cel de al doilea refugiu, se află o stâncă solitară căreia i se spune chiar „tronul lui Horea”. Dar se revenim pe traseul nostru…

 

O tură pentru toţi
Gândit pentru mountaint bike şi, pe timp de iarnă, pentru schi de tură, traseul poate fi oricând o încântare şi pentru drumeţi. Esenţial e să ajungeţi cumva pe culme, la limita dintre judeţele Bihor şi Cluj. Puteţi chiar să vă lăsaţi maşina acolo, la marginea drumului, şi să petreceţi o noapte, garantez, memorabilă, într-unul din cele două refugii sau cele trei foişoare de pe traseu. Lângă fiecare refugiu sau foişor veţi găsi, pe aproape, şi o sursă de apă.
Înainte de a porni la drum, nu uitaţi să cereţi cheile refugiului unde plănuiţi să dormiţi de la Centrul pentru Informare Turistică Bulz (0359.194.141 – centrulturisticbulz@yahoo.com).
Să nu vă aşteptaţi la cine ştie ce condiţii. Paturile sunt doar nişte scânduri, puse pe un cadru din lemn, că saltelele au fost furate. În schimb, peisajele compensează cu prisosinţă orice neajuns.

 

Cum să vezi lumea de sus
Fiindcă e vară, noi am ales să ne instalăm hamacele în cel mai îndepărtat foişor de pe traseu, cel de deasupra văii Sărăcel. E drept că, dimineaţa, marginile culcuşului de pânză fluturau de parcă am dormit în parapantă şi, acu’, acu’, urma să ne luăm zborul, cu hamace cu tot. Dar panorama, largă cât tot orizontul, e de neuitat. Spre răsărit, se văd – splendid – cele mai impozante culmi ale Apusenilor: Vlădeasa şi Buteasa. Pe partea cealaltă, înspre apus, se întinde toată panorama Pădurii Craiului şi ochiul se duce, până departe, pe câmpia Crişului Repede, către oraşul Aleşd. La miazănoapte, urcă şi coboară vârfurile domoale ale munţilor Plopiş, iar dincolo de ele, se zăresc câmpurile Sălajului. Parc’ai fi în cer sau în cine ştie care dintre cei mai înalţi munţi ai noştri. Prin preajmă nu sunt, cu siguranţă, multe locuri ca ăsta.

 

Un loc rupt de lume
O tură de vară, pe creasta aceasta, oferă mai mult decât perspectivele ce-ţi taie respiraţia, asupra codrilor, piscurilor şi văilor adânci din Pădurea Craiului. Întâlneşti vechi şi pitoreşti sălaşe de vară, construite din lemn, şi poieni pline cu flori. Dintre acestea, cele mai frumoase sunt orhideele din Pădurea Craiului. Spiranthes spiralis e ca o funie cu clopoţei albi, precum argintul, ce dansează în adierea vântului şi strălucesc în lumina soarelui. Fragii şi, mai târziu, merişoarele ori afinele vă vor obliga, cu siguranţă, la multe popasuri. Sunt şi ciuperci, cât să le duci cu sacoşa, însă, mare atenţie!, unele dintre ele pot fi otrăvitoare.

 

„Departe de lumea dezlănţuită”
Ştiţi cum e când dai cu ochii de refugiul montan? Fix ca şi când ai luat zece la şcoală. E o victorie personală. Gândul că ai reuşit, prin efort şi stăruinţă, să-ţi meriţi locul din adăpostul de-o noapte te face să te simţi mai puternic. Şi, cu siguranţă, frumuseţea munţilor te va face mai smerit şi mai bun.
De la ultimul adăpost, vă puteţi întoarce la drum (DJ108K), dacă aţi lăsat maşina acolo, sau puteţi continua să mergeţi pe traseul de pe hartă, coborând spre valea Sărăcel şi comuna Bulz. O altă idee, bună, fiindcă noi am urmat-o în teren, e să ţineţi creasta, până spre Bucea ori Negreni. Drumul e uşor, peisajele încântătoare şi, în plus, opţiunea asta vă pune în mişcare. Traseul de biciclete ar putea fi continuat, pe această variantă, mai ales că, de-a lungul său, oferă mai multe alternative de coborâre, spre Bulz – pe un drum recent asfaltat –, spre Lunca Vişagului, către Negreni… Cum s-ar zice: „The sky’s the limit!”

 

Nu costă cât face
Una peste alta, tura asta chiar merită efortul pe care îl cere. Merită şi dacă urci, pe jos, din Bulz sau din Lunca Vişagului. Cazarea în refugiul montan reduce mult cheltuielile. Senzaţia că ai drumeţit printr-un loc neatins încă de relele lumii, cerul de noapte, cu puzderia lui de stele, pe care în oraş nu ai cum să le vezi, plus aventura timpului de odihnă, petrecut în hamac sau în refugiu, fac din acest traseu o experienţă care te îndeamnă să revii. La toamnă, la iarnă, pe bicicletă sau pe jos, oricum ai face-o, e foarte frumos!

Text: Budea Florin
Foto: Gheorghe Vasile