Top
  >  Articole   >  Fotografiile magnifice ale lui Andrei Posmosanu dezvăluie minunile ascunse ale peșterilor subterane din Pădurea Craiului

Ceea ce se află sub picioarele noastre ar putea fi cea mai neexplorată întindere de pe Pământ…

Lumea nevăzută de sub lumea obişnuită. Această lume ascunde unele dintre cele mai frumoase privelişti ale lumii naturale; castele şi fortăreţe din calcar pe care Poşme prin lentila aparatului foto ne dă posibilitatea să ne minunăm şi noi şi să descoperim fără niciun efort sau risc aceste locuri misterioase.

Foto Credit: Gigi Frățilă

Cu peste 30 de ani experienţă ca explorator de peşteri şi iubitor al muntelui, fotograful orădean Andrei Posmoşanu sau cum îi spun prietenii Poşme, este un expert în speologie explorând peşteri care nu au fost văzute niciodată de oamenii obişnuiţi. Cu aparatul foto în mână, aventurierul a călătorit în adâncurile a zeci de peşteri din Pădurea Craiului şi Apuseni – inclusiv câteva peşteri nedescoperite anterior de oameni. Printre cele mai dificile ne amintește de “Micula, Zguraști, Bonchii, toate pesteri cu pasaje dificile – primele doua chiar foarte dificile (cea din urma cu o strîmtoare care la vremea respectiva era în top 3 pe lista cu cele mai înguste locuri prin care am trecut) și în care am avut șansa să explorez în premieră.” Experiențele sale remarcabile au inclus explorări deosebite  – o peşteră din Apuseni – Peştera Coliboaia unde a fotografiat o pictură rupestră dar şi peşteri din alte ţări. Este absolut incredibil să priviţi aceste imagini uimitoare ale tărâmurilor celorlalte lumi, ascunse adânc sub suprafaţa pe care locuim.

Am stat de vorbă cu Poşme despre pasiunea sa incredibilă de speolog şi fotograf în acelaşi timp. Citeşte interviul exclusiv mai jos:

1.    Mulţi fotografi de aventură fotografiază peisaje supraterane şi sporturi cum ar fi alpinismul, raftingul. Suntem curioşi cum ai ajuns în subteran şi de ce te-ai îndrăgostit de această lume de sub lume?
Pe vremea studenţiei, datorită unui bun prieten am intrat pentru prima oară în peşteră ca „explorator”. Ca să te îndrăgosteşti de speologie formula e simplă: un pic de spirit de aventură, puţină curiozitate, un dram de sensibilitate în faţa minunilor subterane.

 

2. Ce înseamnă pentru tine fotografia şi când ai început să fotografiezi turele speo şi să imortalizezi aceste locuri inedite?

Primele tangenţe cu fotografia au fost în tinereţe, pe vremea liceului, cînd lipeam postere şi fotografii pe pereţii camerei. Mai tîrziu a devenit un mod de a compensa lipsa talentului la desen. Acum, la a doua tinereţe, e o luptă cu timpul. Orice foto reuşită e o mică victorie cu un adversar imbatabil.

Pe la sfârşitul anilor ’90 am adăugat la echipamentul speo un aparat foto. La început unul modest, pe film, apoi unul mai pricopsit, cu dia (adică diapozitive) şi desigur în cele din urma unul digital. De fapt mai multe. O dată cu era digitală am abandonat celelalte activităţi speo şi m-am dedicat fotografiei. Mă bucur când pot să arăt şi altora locurile prin care ajung. Fotografiei subterane i se potrivesc de minune vorbele unei celebre fotografe: „Cred cu adevărat că sînt lucruri pe care nimeni nu le-ar fi văzut dacă nu le-aş fi fotografiat”.

3. Experienţele tale din aceste peşteri neatinse de om trebuie să fie în afara acestei lumi. Care sunt gândurile şi sentimentele tale ori de câte ori atingi aceste locuri incredibile? Si ce te face să te reîntorci in subteran?

Am fost de cîteva ori răsfăţat de soartă şi să fiu primul care calcă prin unghere neştiute. Mă simt privilegiat să ajung în acele locuri şi mă bucur ori de cîte ori pot să revin. E ca şi când ai asculta melodiile preferate din timp în timp. Şi mai întotdeauna mai e ceva de găsit, de văzut cu ochi noi, de îmbunătăţit. Mă încăpăţînez să contrazic legea lui Murphy care zice că „nici o experienţă reuşită nu trebuie repetată”.

4. Împărtăşeşte-ne câteva lucruri despre fotografia subterană pe care noi nu le ştim.
Ceea ce poate părea elementul cel mai dificil e de fapt cel ce-ţi oferă multiple posibilităţi: întunericul absolut. Poţi să te joci cu sursele de lumină după bunul plac. Să prezinţi peştera în deplinătatea ei sau numai elementele esenţiale, linii de forţă sau formaţiuni fragile. Trebuie să fii şi speolog şi fotograf, si actor şi regizor, şi soldat şi general.

La ora actuală tehnica îţi permite să te descurci şi singur, dar e preferabil să ai o echipă, care nu numai să te ajute, dar cu care să şi împărtăşeşti bucuria unei fotografii reuşite.

 

5. Care este cea mai interesantă, inedită şi riscantă experienţă pe care nu o poţi scoate din memorie din toți aceşti ani de explorare a peşterilor? Şi bineînţeles care este peştera ta de suflet?

An avut câteva experienţe interesante, dar când vine vorba de riscuri prima care îmi vine în minte e o tură pe care am făcut-o împreună cu patru prieteni speologi într-o peşteră din Apuseni. O viitură „prietenoasă” ne-a blocat accesul la locul de fotografiere, dar şi ieşirea din peşteră. Spun „prietenoasă” pentru că de obicei viiturile se datorează ploilor torenţiale de la exterior şi vin brusc, cu multă apă tulbure şi resturi vegetale. Cea care ne-a surprins a fost însă lentă şi cu apă curată pentru că provenea din topirea de peste zi a zăpezii, de pe valea situată amonte de intrarea peşterii. Era primăvară şi afară era încă multă zăpadă şi o temperatură de peste 20°C. Am aşteptat peste 10 ore să scadă apele şi să ieşim în siguranţă. Încă mai sper să am ocazia să fac fotografia la care visam.

Peştera de suflet!?!? Depinde de perspectivă. Dacă e din perspectiva speologului ar fi peştera Pîrgavului din Munţii Vîlcan, în care am avut parte de explorări în premieră, dar în care n-am făcut nici o fotografie. Ca fotograf ar fi peştera Piatra Altarului, considerată de mulţi ca cea mai frumoasă de pe meleagurile noastre, în care am făcut câteva ture foto dar nici o explorare. Dacă combin perspectivele atunci e peştera Micula, în care am făcut şi foto, niciodată destule, şi explorări în premieră.

 

6. Care este cel mai valoros lucru pe care l-ai învăţat din speologie?

Am peste 30 de ani de speologie, chiar spre 40, aşa că am avut parte de de toate: de bucurii şi clipe de neuitat, emoţii, satisfacţii, dar în ultimii ani şi de frustrări şi dezamăgiri. Datorez mult speologiei: familia, unul din locurile de muncă, mulţi prieteni.

Cred că cel mai valoros lucru învăţat este respectul, faţă de cei care au trecut pe acolo înaintea ta, faţă de cei de la care ai avut de învăţat, faţă de cei de lîngă tine, faţă de natură care a creat acele tărîmuri.

 

7. Ne poţi da nişte sfaturi pentru fotografierea peşterilor, e o tehnică cu totul specială? Doar în cazul în ne-am echipa şi în combinezon şi să ne aventurăm în peşterile speoturistice de exemplu ale Pădurii Craiului

Depinde de peşteră, de conjunctură, de coechipieri, de timpul pe care îl ai la dispoziţie. Dacă e grabă mare şi mişcare multă, o soluţie ar fi tehnica blitzurilor. Te ajută să îngheţi acţiunea, să surprinzi mişcarea.

La polul opus ar fi folosirea surselor de lumină continuă. Expuneri lungi, în care lumina e folosită asemeni unei pensule, pentru a sublinia trăsăturile principale, elementele esenţiale. De mare ajutor, în ambele tehnici, ar fi declanşatoarele radio, atât pentru blitzuri cât şi pentru aparat. De mare ajutor mi-au fost în ultima vreme declanşarea aparatului prin intermediul telefonului mobil şi expunerea multiplă. Şi, în măsura posibilităţilor, prezenţa personajului uman e binevenit. Atât pentru a da o dimensiune imaginilor, cît şi pentru a le însufleţi.

 

8. Eşti canonist sau nikonist? Care sunt încercările, provocările şi dificultăţile prin care treci să cari un echipament atât de costisitor într-un mediu umed cu un teren deloc drept şi moale. S-a întâmplat să îţi moară bacteria când îţi era lumea mai dragă sau chiar să se distrugă echipamentul?

Am o fotografie la care ţin foarte mult, pe care mi-a făcut-o soţia pe vremea în care încă nu trecusem definitiv la digital, şi în care aveam la gât un Canon, un Nikon si un Sony (le-am enumerat in ordine alfabetică). Cu oricare dintre ele se pot face fotografii de peşteră foarte bune, important e, atunci când te uiţi pe vizor sau ecran, ce e la 10-20 cm în spatele aparatului.

Asta cu bateria încă nu mi s-a întâmplat dar, da, mai devreme sau mai târziu, după multă umezeală, praf şi şocuri vine şi scadenţa. Unul din angajaţii service-ului la care trimit din timp în timp aparatul m-a sunat contrariat să-mi ceară lămuriri despre condiţiile la care a fost supus aparatul.

Am să enumăr câteva din dificultăţile la care sunt supuşi fotografii şi aparatele lor: strâmtori, târâşuri, diaclaze, puţuri, săritori, râuri, cascade, lacuri, semisifoane sau chiar sifoane. Diversele combinaţii posibile ale celor enumerate trebuie înmulţite cu doi, pentru că în marea majoritate a cazurilor trebuie să te întorci pe acelaşi drum.

Totuşi cele mai rele accidente nu au fost în peşteră ci la exterior. Am suferit şi fizic şi moral şi pecuniar, iar aparatul a avut nevoie de resuscitări şi chiar transplanturi.

 

9. Dacă ar fi să recomanzi 3 zone pentru fotografia în subteran în România, care ar fi primele tale 3 opţiuni

Ic Ponor – Doda Pilii: Peștera Piatra Altarului, Peștera Humpleu…

Jupîneşti: Peștera Topolniţa, Peștera Epuran, Peștera Curecea

Roşia: Peștera Ciur, Peștera Craiului, Peștera Bonchii…