Duminică. Copiii se scoală greu. Noi, părinţii, ne mişcăm în reluare, dar ne consolează gândul că trăim în sincron cu cei mici. Părinţii noştri sunt deja pe drum. Altă generaţie, alte obiceiuri. Ca să-i prindem din urmă o luăm pe „scurtătură”.
Trafic alternativ
Decât să mergi, din Oradea, spre Roşia de Bihor, pe drumul naţional, şi nu vrei să îţi petreci ultima zi de week-end la semafoarele de pe drumul care parcă e luat în subantrepriză de Meşterul Manole, mai bine o apuci pe la Holod. Da, e mai lung cu vreo 15 kilometri, dar ajungi mai repede. Şi când e vorba de transporturi, România rămâne ţara paradoxurilor absolute. Beiuşul, noua metropolă a Apusenilor, poate fi „fentat” şi el, pe variantele unei centuri încă inexistente, prin Pocola sau Sânmartinul de Beiuş. Ca să nu vă rătăciţi, mai ales dacă parcurgeţi pentru prima dată aceste drumuri, e bine să folosiţi una din aplicaţiile telefonului mobil, care vă pot ajuta în orientare.
Destinaţie de familie
Aşa se face că, urmând aceste rute mai puţin convenţionale, i-am ajuns din urmă pe bunici. Taman la ieşirea din cheile Cuţilor. De fapt, locul de intrare în traseul nostru. Vecinătatea a două stabilimente, aflate la nici zece minute de mers pe jos până în chei, este locul potrivit ca să îţi laşi maşina. Micul magazin şi băruleţul de lângă el sunt numai bune ca să-ţi împrospătezi rezerva de apă şi să primejduieşti serios bugetul, dacă n-ai avut prezenţa de spirit de a ţine copiii afară. Dulciurile strident colorate şi de provenienţă incertă vor fi întotdeauna mult mai tentante pentru cei mici, decât toate „snaksurile sănătoase” din lumea asta.
Poteca pentru toţi
Pentru a nu drumeţi cu soarele-n cap, am abordat valea Cuţilor invers decât se obişnuieşte, în general. Adică, am început traseul prin pădure, urcând – pe marcajul „punct roşu” – până la punctul de belvedere de la Stanu Gurguiat, aflat pe versantul stâng geografic. Şi, apoi, n-am întors pe firul apei, taman când pereţii înalţi de stâncă au început să-şi arunce umbra binefăcătoare spre adâncul văii.
Una peste alta, o plimbare de două ore, la fel de potrivită pentru cei mici şi pentru bunici. Traseul, bine marcat, e destul de uşor şi plin de satisfacţii pentru turişti. Imaginea impunătoare a versantului drept este demnă de ţinut minte, la fel ca şi panoramele păşunilor, vizibile prin împrejurimi. Poteca se lasă lin până pe firul apei, locul de unde am decis să facem cale întoarsă. Cheile Cuţilor sunt, probabil, locul ideal unde să-i explici cuiva, mare sau mic, cum calcarul se joacă cu apa care, la rândul, ei modelează formele pietrei. Cursul pârâului, acum ceva mai mare decât de obicei, din cauza ploilor, apare şi dispare sub pietre ori pe sub micile plaje bolovănoase, ca apoi să iasă iar la lumină, când şi unde te-ai aştepta mai puţin. Cărarea, care se tot intersectează cu firul de apă, le va arăta celor norocoşi şi răbdători câteva mici surprize. Pe valea Cuţilor poţi întâlni salamandre leneşe şi raci sperioşi, laolaltă cu nişte vaci plictisite, în căutare de umbră. Deasupra, parcă păzindu-şi moşia, o familie de păsări răpitoare desenează, în zbor, rotocoale pe cer. Dus… şi făcut! La ieşirea din chei, trecem cât să-i dăm: „Bună ziua”, meşterului Peter Merinu, un artist ceramist, stabilit la Roşia. O vizită în atelierul său este, întotdeauna, un bun prilej de a-i descoperi ultimele lucrări şi pentru a depăna poveşti, spuse şi nespuse până acum. Nu strică să-i daţi omului de ştire, dacă vreţi să-i faceţi o vizită:
https://www.facebook.com/peter.merinu
Peştera cu cristale, un must seen, chiar şi cu repetiţie
La doi paşi distanţă, se află Peştera cu cristale din mina Farcu. https://padureacraiului.ro/pestera-farcu/ Unii dintre noi au văzut-o acum pentru a… oară, fiindcă alţii din grup n-au vizitat-o până acum. Oricum, n-avem nimic de regretat. Măcar pentru că, timp de o jumătate de oră, am păcălit căldura sufocantă de afară. Muzeul minier, avenul subteran şi, mai ales, „galeria” cu speleoteme sunt doar cele mai cunoscute dintre atracţiile turistice ale singurei peşteri din România unde oricine poate să vadă delicate şi strălucitoare cristale de calcit. O să vă amintiţi de toate astea! La fel ca şi de panorama cheilor Lazurilor, de găsit la doi paşi de peşteră, în capătul unui traseu, pe cât de scurt, pe atât de plăcut ochiului. Balconul, aninat deasupra unui perete de stâncă, oferă o largă perspectivă asurpa cheilor văii Lazurilor.
Următoarea noastră destinaţie e acolo şi e… ispititoare.
La un păstrăv proaspăt
Să fii şofer şi să ajungi la Păstrăvăria Cutuş e ghinion curat. Îţi poţi alina necazul de a nu putea să guşti din pălinca locului doar luând-o la pachet. Sigur, acolo, la umbra pădurii, în marginea iazurilor cu lebede şi peşti, alunecă mai bine. Merge la fix cu apă rece de izvor sau îndulcită cu siropul casei. Evident, din muguri de brad, cum altfel?! Noroc că pentru mâncatul pe săturate nu există, încă, îngrădiri legate de condus. Păstrăvul, cum nu se poate mai proaspăt, care vine la masă însoţit de mămăligă aburindă, cu smântână şi mujdei, va răscumpăra din plin efortul făcut pentru a ghida maşina printre şuvoaiele săpate de ploi în drumul ce coboară dealu’ Farcului, până în vale. Locul e atât de cunoscut, de apreciat şi căutat, mai ales în sezon, încât nu strică să îţi faci o programare. http://www.pastravaria-cutus.ro/ Nu de alta, dar, când îţi e atât de bine, ar fi păcat să-ţi fie rău.
Apropo. Vara e sezonul căpuşelor. Noi ne-am întors, din ieşirea asta, cu o duzină, distribuite total neechitabil, mai ales pe fetiţe. Ca să evitaţi astfel de surprize, e bine să folosiţi, de la bun început, un repelent împotriva deloc simpaticelor insecte sau, cel puţin, să aveţi grijă să purtaţi pantaloni lungi şi bluze cu mâneci până la încheietură. Dacă suntem la capitolul echipament v-aş sugera să nu uitaţi ochelarii şi pălăria de soare, o jacheta de ploaie sau pelerină, iar în picioare ar fi bine să aveţi niste semighete de drumeţie. Deşi traseul nu este foarte solicitant, pe vreme ploioasă sunt căteva porţiuni mai alunecoase şi cu noroi. E bine să aveţi suficientă apă la voi, debitul izvoarelor din zonă fluctuează destul de mult.
Ei, dar nici măcar aceşti odioşi vampiri, care pândesc la firul ierbii, n-a reuşit să ne strice expediţia. Într-o zi, am bifat nu mai puţin de cinci dintre obiectivele turistice ale zonei Roşia. Fiindcă, în Pădurea Craiului, mai sunt multe de văzut şi de făcut, ne vom întoarce!
Informaţii utile:
Acces: Oradea – Roşia ~ 1 h 30 min
Parcurgere circuit Cheile Cuţilor : 2 h (marcaj punct roşu)
Parcurgere traseu tematic ”Descoperă Valea Roşia”: 45 min (marcaj cruce albastră)
Vizitare Peştera cu cristale din mina Farcu: 30 min
Peştera cu cristale din mina Farcu – Păstrăvăria Cutuş: 30 min
Tarife: peştera Farcu, 25 lei adulţi, 15 lei copii (există tarife speciale pentru familii), porţia de păstrăvi cu mamaliguţă: 25 de lei (apa de izvor, siropul de brad şi pălinca sunt din partea casei).
