În comuna Pomezeu la numărul 62, se află un punct muzeal rural inedit. Este vorba despre o gospodărie aşa cum erau mai toate cele din această parte de ţară, acum o sută de ani. E mai puțin cunoscut faptul că imobilul, care găzduiește o importantă colecție de obiecte țărănești, a fost înscris pe lista monumentelor istorice din România.
Specifică acestor locuri, casa e una de tipul celor cu curți închise. În interiorul acestora se află gospodăria compusă din: casa de locuit, poiata, colnița (un fel de garaj pentru car și alte unelte agricole), cotețe pentru animale și păsări. Locuința Floarei Morgovan se remarcă datorită târnațului, tinda, din care se intră în camera dinspre uliță, numită și camera pentru „ospătoi”, adică pentru musafiri
În partea dinspre curte a casei se află camera de ședere. Tot în tindă se găseau cuptorul de pânie și soba pentru gătit. Pereții casei au fost construiți din cărămizi de pământ, vaioagă, și tencuiți cu lut amestecat cu pleavă.
Casa tradiţională din Pomezeu poate fi argumentul cel mai bun pentru o frumoasă călătorie în trecut.
Mai multe detalii despre modul tradițional de viață de la Pomezeu, despre când și cum poate fi vizitat punctul muzeal rural, puteți afla de la Doru Benea, +40760.694.627.
Acest obiectiv poate fi atins și de pe ruta de cicloturism T3, „Pădurea Craiului, all-inclusive”.
Acces
Cu masina:
Pe ruta Oradea – Cluj (E60)
Borod – Bratca – Damiș – Roșia – Căbești – Goila – Vălani de Pomezeu – Pomezeu
Pe ruta Oradea – Deva (E 79)
Răbăgani – Pomezeu