Sălbatice și pline de farmec, cheile Mișidului par a fi un tărâm uitat de timp. Apele pârâului cu același nume curg printre bolovani și pereți abrupți de stâncă. Simpla traversare a acestor chei poate fi deja o provocare, mai ales atunci când plouă și apele parcă nu mai vor să încapă între pereții văii. Din contră, în perioadele secetoase, apa Mișidului pare că vrea să se ascundă pe sub pietre.

Pereții abrupți și versanții acoperiți de lungi grohotișuri nu fac decât să sporească senzația de izolare. Vara, poienițele de aici abundă de fluturi și flori.

Urmând cursul văii, turiștii vor ajunge la peșterile Moanei și Lesiana. Dintre acestea, peștera Moanei e o permanentă provocare pentru aceia care caută să descopere câte un crâmpei din frumusețea lumii subpământene.

Pe o mică parte a sa, traseul de drumeție cabana Peştera Vadu Crișului – Peștera Moanei, marcat cu triunghi albastru, parcuge cheile Mișidului. Practic, este vorba de revenirea de la peștera Moanei, de-a lungul văii Mișidului, către locul de vărsare al acesteia în Crișul Repede.

Cheile Mișidului fac parte integrantă și din traseul de mountain bike T7 „Rezervat pentru entuziaști”.

Acces

Cu masina:

Pe ruta Oradea – Cluj (E60)

Topa de Criș – Vadu Crișului – Șuncuiuș

Pe ruta Oradea – Deva (E 79)

Beiuș – Delani – Petreasa – Remetea – Căbești – Roșia – Damiș – Bratca – Bălnaca – Șuncuiuș

Atenție! Ultimele locuri de parcare sunt în zona pensiunilor Gradia și Lavinia.

Cu trenul:

Pe ruta Cluj – Oradea, prin stația Șuncuiuș.

Pe jos:

Pentru a ajunge în cheile Mișidului vizitatorii trebuie să urmeze indicatoarele spre peștera Unguru Mare. După ce se depășește zona pensiunilor Gradia și Lavinia urmează trei poduri suspendate peste Crișul Repede care fac legătura cu o serie de atracții turistice.

Primul pod suspendat duce spre peștera Vântului și poiana de la Frântură, al doilea duce către Cheile Mișidului, iar al treilea pod suspendat reprezintă accesul către Peștera Unguru Mare.

Alte obiective