Izvorând la baza unui perete de stâncă, pârâul Roşia formează un spectaculos sector de chei. Foişorul, apa de izvor şi cele câteva poieniţe de pe traseu fac din acest loc unul ideal pentru un picnic sau pentru o scurtă ieşire cu familia.
Un traseu turistic ușor de străbătut, având doar 2 kilometri lungime, pornește de la peștera cu cristale din mina Farcu, pentru a străbate cheile văii Roșia. După o coborâre ușoară, printr-o pășune, se ajunge la drumul comunal de asfalt, care duce spre centrul comunei.
Urmând traseul marcat cu cruce albastră, se trece pe lângă cascada de la Bina Mirghii și apoi se merge în amonte, pe malul stâng al văii. La circa 200 de metri se găsește un foișor de lemn, loc bun de odihnă și popas.
Ceva mai sus se află o poiană la marginea căreia poate fi văzută o fostă carieră de extracție a calcarului. Aici, un mic pârâiaș indică traseul de urmat pentru peștera Gruieț, aflată pe versantul stâng al văii, la o distanță de circa 100 de metri. Încă 400 de metri și, în fundul văii, se arată izbucul Roșiei.
De la peștera cu cristale din mina Farcu coboară spre valea Roșia traseul de drumeție marcat cu cruce albastră, ce străbate valea și duce până la izbuc.
Traseele de cicloturism T3 „Pădurea Craiului, all-inclusive” și T4 „Pădurea Craiului în imagini” ating și ele punctul în care apele Roșiei ies din zona de chei.
Acces
Cu masina:
Pe ruta Oradea – Cluj (E60)
Borod – Bratca – Damiș – Roșia
Pe ruta Oradea – Deva (E 79)
Beiuș – Delani – Petreasa – Remetea – Căbești – Roșia
Pe jos:
La valea Roșiei se ajunge foarte ușor, urmând drumul comunal asfaltat care se bifurcă în centrul comunei, din drumul județean DJ 764 și care duce spre Peștera cu cristale din mina Farcu.