Obiectiv de neratat în drumul spre peştera Meziadului, stejarul secular de la Remetea este un arbore bâtrân de circa 600 de ani.
Arborele aparține uneia din cele mai mari specii de stejar din România, stejarul pedunculat (Quercus robur). Acest stejar crește activ timp de 200 de ani, având o longevitate ce atinge frecvent vârsta de 500 – 600 de ani.
Ultimul supravieţuitor la unei păduri seculare care se întindea cândva între satele Remetea şi Meziad, arborele te îndeamnă să te duci cu gândul la codrii de altădată şi la poveştile lor cu haiduci.
Considerat o adevărată emblemă a comunei Remetea, stejarul secular de circa 25 de metri înălțime și cu un diametru de aproape doi metri, se află chiar la marginea drumului comunal 764C care leagă centrul satului de localitatea Meziad.
Acest obiectiv turistic se află pe ruta traseului de cicloturism T2, „O vizită la peștera Meziadului”.
Acces
Cu masina:
Pe ruta Oradea – Cluj (E60)
Borod – Bratca – Damiș – Roșia – Căbești – Remetea – spre Meziad
Pe ruta Oradea – Deva (E 79)
Beiuș – Delani – Petreasa – Remetea – spre Meziad
Pe jos:
La stejarul secular se poate ajunge urmând drumul județean ce leagă orașul Beiuș de comuna Bratca, DJ 764. Din centrul comunei Remetea pornește drumul comunal 764C spre satul Meziad.