Peșteri amenajate, Peșteri amenajate

Peştera Unguru Mare

Pesteri turistice Padurea Craiului Suncuius Unguru Mare

Peştera Unguru Mare

iconita administrator Primăria comunei Șuncuiuș
iconita telefon 0749303111, 0774034750
iconita email sandubodea@yahoo.com
iconita pagina weg Facebook.com
iconita harta com. Șuncuiuș, jud. Bihor

Ghidare disponibilă în:

ghid Ramana

O altfel de peşteră, a cărei istorie începe cu epoca pietrei. Peștera Unguru Mare are cel mai impresionant portal din Pădurea Craiului, 32 de metri înălțime. Caverna își copleșește vizitatorii prin grandoarea spațiului subteran și prin încărcătura istorică a vestigiilor descoperite aici.

Aceesul la peșteră se face pe un pod suspendat deasupra apelor Crișului Repede, un preludiu pentru această aventură.

Pe porţiunea de la intrare, golul subteran se prezintă sub forma unei galerii vaste cu o desfăşurare aproximativ liniară, podeaua fiind aproape orizontală. Pe podea, un curs de apă lăptos îşi croieşte agale calea. Caracteristica principală a acestuia este culoarea albicioasă, dată de prezenţa unui mineral rar, denumit crisit, după numele latin al râului Crişul Repede. Compușii minerali care-l alcătuiesc îşi au originea în apele acide provenite din vechile lucrări miniere existente în regiune.

În această peşteră au fost descoperite urme ale locuirii umane încă din neolitic, epocă de care se leagă numeroase descoperiri ale unor unelte de piatră: lame cioplite, dălţi meşteşugite din piatră cioplită şi şlefuită. Uneltelor neolitice li se adaugă fragmente de vase ceramice pictate, precum şi obiecte din os cum ar fi ace şi sule folosite probabil la coaserea pieilor de animale.

Epocii bronzului îi aparţin descoperirile cele mai importante. Ele au fost făcute în ultima galerie, denumită „Galeria Sacră”, loc unde a fost descoperit un cimitir datând din această perioadă. De aici au fost scoase la lumină bucăți de vase ceramice care au putut fi reconstituite în întregime, piese şi unelte din bronz. Piesa cea mai importantă o reprezintă o mărgea de chihlimbar de origine baltică, o raritate în această zonă care ne arată cât de dezvoltate erau schimburile comerciale în acea vreme.

Localizare & acces

Accesul la peșteră dinspre E 60 (Oradea – Cluj)

Topa de Criș – Vadu Crișului – Șuncuiuș

Accesul la pestera dinspre E 79 (Oradea –Deva)

Beiuș – Delani – Petreasa – Remetea – Căbești – Roșia – Damiș – Bratca – Bălnaca – Șuncuiuș

Accesul spre peşteră se face pe drumul local care se ramifică din DJ 108I în dreptul barierei de cale ferată, la intrare în satul Bălnaca dinspre Șuncuiuș.

Orar vizitare pestera

2 Aprilie - 31 Octombrie
Luni-Duminică10.00 - 18.00
1 Noiembrie - 1 Aprilie
Luni-DuminicăINCHIS

Peştera este închisă în perioada 1 noiembrie – 1 aprilie, pentru a proteja coloniile de lilieci care hibernează aici.

  • Durata vizitei: 30 minute
  • Temperatura în interiorul peşterii: 9 – 12 0C. Vă recomandăm să aveți îmbrăcăminte și încălțăminte adecvată
  • Marimea grupului : minim 10 persoane/intrare, maxim 35 persoane/intrare

Tarife de vizitare & modalitati de plata

Adulți 12 lei
Copii
5 lei

Modalități de plată:

padurea craiului plata cu cash

Plata cu cash

Facilități și servicii

  • Parcare
  • Parcare autocare
  • Toalete
  • Zonă de picnic
  • Restaurant
  • Cazare
  • Servicii ghidare
  • Camping
  • Via ferrata
  • Escaladă
  • Potecă tematică ”Viețuitoare din pădure”
  • Magazin de suveniruri
Reguli de vizitare - Citește mai departe ...

Reguli de vizitare

  • Este interzisă perturbarea exemplarelor sau coloniilor de lilieci existente pe traseul vizitabil;
  • Este interzisă adunarea sau mutarea pietrelor de pe poteca de acces din interiorul peşterii;
  • Este interzisă atingerea formaţiunilor sau pereților din interiorul peşterii;
  • Este interzis fotografiatul cu BLITZ sau LUMINA TELEFON în interiorul peşterii;
  • Respectaţi traseele de acces la peşteră;
  • Respectati cu stricteţe indicaţiile ghizilor în timpul vizitării peşterii;
  • Nu este permis accesul cu animale de companie în interiorul peşterii. Acestea pot însoţi turiştii doar până la intrarea în peşteră;
  • Vă rugăm NU perturbaţi liniştea naturii şi a celorlalţi turişti;
  • Este interzisă aruncarea gunoaielor și deșeurilor în peşteră, folosiți locurile special amenajate din perimetrul parcării.
  • Este interzisă organizarea de grătare, mese, camparea în incinta parcării şi a perimetrului peşterii;
  • Parcarea se va efectua numai în locurile special amenajate în acest sens;
  • Turiştii sunt rugați să parcurgă cu atenţie traseul de acces la peşteră; Personalul NU îşi asumă responsabilitatea pentru accidentele survenite din cauza neatenţiei turiştilor sau a nerespectării indicaţiilor ghizilor şi a administratorului, atât în interiorul peşterii cât şi în exterior!
  • Administratorul sau ghidul poate întrerupe în orice moment vizita și poate solicita vizitatorilor părăsirea peșterii, dacă circumstanțele scot în evidență că securitatea peșterii sau a persoanelor este pusă în pericol.
  • Este interzisă comercializarea și/sau promovarea oricăror servicii sau produse în perimetrul de acces la peșteră fară acceptul prealabil al administratorului peșterii și al Primăriei Roșia.
Reguli COVID - Citește mai departe ...

Reguli COVID-19

Ca urmare a restricţiilor impuse de pandemia de COVID19, există limitări cu privire la numărul maxim de persoane pentru o tură de vizitare, lucru care poate mări timpul de așteptare pentru intrarea în peșteră.

Toţi turiştii trebuie să poarte mască de protecţie, atât în spațiile exterioare adiacente, în casa de bilete, cât și pe durata vizitei în subteran. De asemenea, aceştia trebuie să îşi dezinfecteze mâinile la accesul în casa de bilete și să păstreze distanţa sanitară prevăzută de normele în vigoare, minim 2 metri, pe traseul de vizitare din peşteră, în casa de bilete și în zonele adiacente.

Experiente pe Valea Crișului Repede

Atracții de pe Valea Crișului Repede

Galerie foto din peştera Unguru Mare