Top
  >  Speoturism în Pădurea Craiului

Speoturism în Pădurea Craiului

Puţini sunt cei care ştiu că, de fapt, în Pădurea Craiului există două lumi. Munţii, pădurile şi satele de la suprafaţă stau deasupra unui uluitor univers subpământean. Sunt sute de peşteri, unele dintre ele încă nici măcar explorate complet.

Aici a fost dezvoltată prima reţea de peşteri speoturistice din România. Cei care se încumetă să păşească în această lume de basm au la dispoziţie programe adaptate în funcţie de experienţele pe care şi le doresc şi de aptitudinile fiecăruia. Amenajările noi, care fac din vizitarea acestor peşteri o aventură desfăşurată în condiţii de maximă siguranţă, oferă tuturor – de la copii, până la părinţi sau speologi – şansa unică de a descoperi acest univers fabulos.

Pentru a proteja „lumea de sub lume”, peşterile acestea au reguli speciale de vizitare, conform planurilor de management ale fiecăreia. Accesul se face numai împreună cu ghizi bine pregătiţi, a căror misiune principală este să facă din aventura turiştilor o experienţă de neuitat. Şi pentru a întregi ineditul expediţiei: evident că fiecare explorator va fi echipat aşa cum trebuie. Cu cască speologică, lumini, salopetă şi acolo unde e cazul, ham, lonjă, sistem de asigurare.

Zece peşteri mari:

  • Peştera Ciur-Ponor,
  • Peştera Craiului,
  • Peştera Vântului,
  • Peştera Hârtopul Bonchii,
  • Peştera Bătrânului,
  • Peştera Moanei,
  • Peştera Doboş,
  • Peştera Gruieţ,
  • Peştera Gălăşeni şi
  • Peştera Osoi,

vă aşteaptă!

Descoperă:

Ideale pentru familiile cu copii curioşi, pentru grupuri aflate în excursii sau tabere şi pentru toţi cei care vor să facă primii paşi în speologie, peşterile Doboş şi Gruieţ sunt ca nişte porţi spre inima Pământului.

Aflată în comuna Roşia, Peştera Doboş este considerată o „peşteră-şcoală”, datorită uşurinţei cu care poate fi parcursă. Nu foarte mare, de doar 320 de metri lungime, dar cu atât mai interesantă, peştera abundă de stalactite şi stalagmite. Lungimea traseului speoturistic este de 200 de metri, iar durata vizitei de o oră. Regulament vizitare Pestera Dobos

Puţin mai lungă, de 415 metri, Peştera Gruieţ se găseşte tot în Roşia. Are o parte activă, adică străbătută de cursul subteran al unui pârâu, şi foarte multe formaţiuni interesante, spectaculoase fenomene de eroziune şi marmite inverse. Lungimea traseului speoturistic este de 350 de metri, iar durata vizitei de două ore.Regulament vizitare Pestera Gruiet

 

Experimentează:

Destinate unei alte categorii de turişti, mai sportivi, obişnuiţi ai potecilor montane, aflaţi în căutarea unor noi experienţe în natură, peşterile Bătrânului, Osoi, Moanei şi Gălăşeni sunt o provocare.

Peştera Bătrânului este o adevărată „şcoală” a speologiei româneşti. Aici s-au iniţiat în tainele acestei pasiuni generaţii de tineri curajoşi. Aflată în satul Zece Hotare din comuna Şuncuiuş, peştera are o dezvoltare de 1.633 de metri. Aventura începe cu un rapel de opt metri iar printre punctele ei de atracţie se numără o stalagmită ce are patru metri diametru şi Sala Statuilor, locul unde nenumăraţi vizitatori au lăsat modelat în lut, un semn al trecerii lor. Lungimea traseului speoturistic este de 1.200 de metri, iar durata vizitei de trei-patru ore. Regulament vizitare Pestera Batranului

Peştera Osoi este adeseori comparată, din perspectiva frumuseţii ei, cu Peştera Urşilor. Ea se află în comuna Vârciorog şi dincolo de strâmtorile de la intrare, temerarii vor avea plăcerea de a descoperi spaţii vaste, cu foarte multe stalagmite asemănătoare unor lumânări. Lungimea traseului speoturistic este de 1.300 de metri, iar durata vizitei de trei-patru ore. Regulament vizitare Pestera Osoi

Despre Peştera Moanei se spune că este uşor de parcurs. Dar e un adevărat labirint sculptat de apele subterane. Această peşteră se află în comuna Şuncuiuş şi măsoară 1.170 de metri lungime. Cele două cascade subterane sunt principalele ei puncte de atracţie. Lungimea traseului speoturistic este de 350 de metri, iar durata vizitei de două ore. Regulament vizitare Pestera Moanei

Peştera Gălăşeni se află în satul cu acelaşi nume din comuna Măgeşti. În galeriile sale, ce măsoară 2.495 de metri, trăieşte o numeroasă colonie de lilieci. Sunt nu mai puţin de 16 specii! „Căpiţa de argint” şi „Galeria de Cristal” fac dintr-o vizită aici o amintire pe viaţă. Lungimea traseului speoturistic este de 2.000 de metri, iar durata vizitei de patru-cinci ore. Regulament vizitare Pestera Galaseni

 

Explorează:

Cea mai mare peşteră din România, Peştera Vântului este perfectă pentru cei ce caută aventura şi sunt pregătiţi pentru asta. Din aceeaşi categorie, „Numai pentru cunoscători”, Peştera Ciur Ponor, Peştera Craiului şi Peştera din Hârtopul Bonchii sunt destinaţii cu care orice explorator adevărat se poate mândri.

Descrisă de cunoscători ca fiind „o peşteră parcă anume făcută pentru aventură”, Peştera Ciur Ponor se găseşte în comuna Roşia şi are peste 20 de kilometri lungime. De fapt, sunt şapte peşteri într-una singură! Cei care îşi asumă riscul de a se uda puţin, fiindcă înaintarea se face pe o galerie activă, dacă mai îndrăznesc să facă şi o scurtă coborâre în paralel cu superba cascadă subterană de aici, vor descoperi frumuseţi aparte. Vă spunem doar atât: tavanul uneia dintre săli se află la 100 de metri înălţime! Pentru cei mai puţin antrenați, la cerere, ghizii pot croi o tură mai scurtă, în care se parcurge doar o porţiune din traseu. Lungimea traseului speoturistic este de 5.000 de metri, iar durata vizitei de opt ore. Regulament vizitare Pestera Ciur Ponor

 

La fel e şi Peştera Vântului. Situată în comuna Şuncuiuş, Peştera Vântului este cea mai lungă din România, 42.165 de metri! Prima parte a ei, cea vizitabilă, este poate şi cea mai frumoasă. Aici poate fi văzută şi cea mai mare stalactită din peşteră. „Torpila” are o lungime de 4,5 metri. Lungimea traseului speoturistic este de 800 de metri, iar durata vizitei de două ore. Regulament vizitare Pestera Vantului

Peştera Craiului găzduieşte formaţiunea care este probabil cea mai mare stalagmită din România, are 15 metri înălţime şi 5 metri în diametru. Peştera, se află în comuna Roşia, are o lungime de 3.500 de metri şi este caracterizată prin alternanţa spaţiilor înguste cu cele largi şi prin dimensiunile impresionante ale sălilor de aici. Parcurgerea ei presupune un efort susţinut şi o bună condiţie fizică. Lungimea traseului speoturistic este de 2.000 de metri, iar durata vizitei de şase ore. Regulament vizitare Pestera Craiului

Tot în localitatea Roşia se găseşte şi Peştera din Hârtopul Bonchii. Are nu mai puţin de 6.686 de metri lungime şi începe cu o coborâre pe verticală. În adâncuri pot fi văzute nenumărate fosile de scoici şi de melci. Urmele pe care acestea le-au imprimat în piatră sunt adevărate opere de artă lucrate de natură. Lungimea traseului speoturistic este de 6.000 de metri, iar durata vizitei de şase ore. Regulament vizitare Pestera Hartopul Bonchii