Drumeție, Drumeție pe Valea Roșia

Traseul Peştera cu cristale din mina Farcu – Stanu’ Cârnului

Drumetie Padurea Craiului pestera cu cristale Farcu stanu carnului punct albastru

Traseul Peştera cu cristale din mina Farcu – Stanu’ Cârnului

Start/Sosire Peştera cu Cristale din Mina Farcu
Rută Peştera cu Cristale din Mina Farcu – Stanu Cârnului – Peştera cu Cristale din Mina Farcu
Distanța 1,3 km
Diferența de nivel pozitivă cumulată: 75 m+
Timp maxim de parcurgere estimat 40 minute
Marcaj traseu punct albastra
Accesabilitate în orice sezon
Descoperă: atelierul lui Dorel Codoban, meşter făurar de viori cu goarnă , casele tradiţionale de la Runcuri, pensiunea Roşia, moara de apă de pe cursul pârâului Roşia, lacul de pe Valea Vida, biserica monument istoric de la Remetea, bisericile de lemn din satele învecinate, Peştera Meziadului şi alte câteva trasee.

Descriere traseu

Un traseu de drumeție frumos, datorită spectaculoasei panorame pe care o oferă asupra Văii Lazurilor, scurt şi accesibil, dar şi educativ, datorită caracterului său de potecă tematică, axată pe descrierea vieţii sălbatice şi a activităţilor minere din zonă. Marcat cu punct albastru, acest itinerar turistic are doar 1,3 kilometri şi poate fi parcurs în orice anotimp, în circa 40 de minute.

Traseul porneşte chiar din parcarea Peşterii cu cristale din mina Farcu. Peştera este una din principalele atracţii ale destinaţiei de ecoturism Pădurea Craiului şi deci, e de neratat pentru toţi cei ajunşi până aici. În subteran, alături de frumoasele şi delicatele cristale, care au făcut faimoasă această peşteră, există şi un punct muzeal dedicat mineritului.

Vezi mai mult ...

După un urcuş lejer, într-o păşune, pe care întâlnim şi primele două panouri tematice dar şi două filigorii numai bune de popas, intrăm în pădure. Mergem pe poteca marcată şi după circa 5 minute ajungem la punctul de belvedere Stanu’ Cârnului. Suntem la doar 650 de metri distanţă de locul din care porneşte traseul. Aici a fost amenajat un balcon din lemn care, aflat la circa un metru dincolo de buza prăpastiei, oferă o privelişte, ce taie respiraţia, către sectorul din amonte al Văii Lazurilor. Până jos sunt mai bine de 50 de metri! La întoarcere, mergem 50 de metri pe acelaşi traseu pe care am venit. Apoi întâlnim o săgeată indicatoare care, la dreapta, ne trimite către vechea exploatare de bauxită. După încă 5 minute ieşim din pădure şi întâlnim un nou panou tematic. Aici se află şi o filigorie, locul fiind numai bun pentru a admira panorama comunei Roşia. Traseul coboară uşor şi, în 3 minute, întâlnim ultimul panou de pe acest parcurs, cel de lângă vechea lentilă de bauxită. Desigur, panoul detaliază structura minerală a dealului şi modul în care se făcea extracţia preţiosului zăcământ. De aici mai sunt 10 miunte de mers pe jos până la intrarea în peştera cu cristale, locul unde începe şi se termină acest traseu.

În vecinătate, sunt de neratat atelierul lui Dorel Codoban, meşter făurar de viori cu goarnă, casele tradiţionale de la Runcuri, pensiunea Roşia, moara de apă de pe cursul pârâului Roşia, lacul de pe Valea Vida, biserica monument istoric de la Remetea, bisericile de lemn din satele învecinate, Peştera Meziadului şi alte câteva trasee.

După încă circa 200 de metri, peisajul devine aproape copleşitor. Valea tot mai îngustă şi pereţii înalţi de stâncă parcă îţi taie respiraţia. Doar ţancul de la Stanu Mic urcă, pe verticală, până la 15 metri deasupra potecii. Stanul Gurguiat are 80 de metri înălţime, Piatra Lată 100, Stanul lui Nicorici 50 de metri… Parcă am fi într-un sector de chei. La zestrea naturală a văii contribuie şi peşterile: Peştera care cântă, Peştera Vacii, Peştera Calului. Într-unele dintre ele s-au găsit urme de vieţuire umană ce datează încă din preistorie.

Brusc, peisajul se deschide şi avem în faţă o poiană. După ce o traversăm, urmând marcajul – punct roşu – începem să urcăm spre dreapta, pe versantul stâng, din punct de vedere geografic, al Văii Cuţilor.

Atenţie, când solul este ud sau acoperit cu gheaţă ori zăpadă, această porţiune de traseu este alunecoasă.

Vechea potecă urcă, cale de circa 300 de metri, până la punctul cel mai înalt al traseului, 100 de metri faţă de fundul văii. În partea dreaptă poate fi văzut un pod natural, parte din ceea ce se numeşte Peştera Prăbuşită. E locul de unde traseul începe să coboare şi, după încă 100 de metri, ajunge la Peştera Albă. Încă circa 200 de metri şi atingem locul aflat deasupra Stanului Gurguiat, unul din cele mai frumoase puncte de belvedere ale traseului. Coborâm în continuare, cale de 800 de metri, prin pădure. Pe versantul drept al văii e încă vizibilă halda de steril provenit de la vechea exploatare minieră din dealul Pleş. Ieşim din pădure şi iată-ne ajunşi la punctul de start al traseului nostru.

Experiente în Valea Roșia

Atracții de pe Valea Roșia