Top
  >  Articole   >  Un scop în viaţă: „Liniştiţi, prosperi, fericiţi” – mutaţi în Pădurea Craiului

Ea e pictoriţă, el speolog. Familia Szabo, Angela şi Dezideriu – Angi şi Ţupi, pentru prieteni, s-au mutat, din Cluj, taman în inima munţilor Pădurea Craiului, la Roşia de Bihor. Şi, ceea ce e surprinzător în ce îi priveşte, au o perspectivă diferită asupra acestei aventuri. O tratează cu foarte multă detaşare.

În mai bine de zece ani, de când s-au făcut roşieni, Angi şi Ţupi şi-au făcut o casă, s-au implicat din plin în treburile comunităţii, au un ONG care promovează cultura, tradiţiile şi protecţia naturii. Cu alte cuvinte, au prins rădăcini în Pădurea Craiului. De puţin timp, cei doi şi-au lărgit gospodăria. Au un camping absolut inedit, unde cazarea se face în autobuze dezafectate. Pe lângă implicarea lor, de tradiţie, în organizarea festivalului „Straiţă plină”, ei au mai pus la cale un festival cu mare priză la public, „Pe păşune fest”.

 

  • Ce v-a determinat să vă mutaţi la ţară?

Sincer, preţurile exorbitante ale apartamentelor din Cluj, unde locuiam pe vremea aia. Asta şi faptul că aveam deja terenul cumpărat şi ne construiam „casă de vacanţă”.

 

  • Când aţi decis să faceţi acest pas?

În 2008 aveam deja casa de la Roşia „în roşu”. Plăteam chirie în Cluj şi amândoi ne dăduserăm deja demisia de la locurile de muncă şi o luaserăm pe cont propriu. Ne-am dat seama că amândoi puteam să ne desfăşurăm activitatea de oriunde, deci nu eram legaţi de oraş şi că, decât să plătim chirie, mai bine folosim banii aceia pentru a ne termina casa.

 

  • Care au fost dificultăţile cele mai mari cu care v-aţi confruntat?

Evident, criza economică din 2008. O pictoriţă şi un trainer de team-building, proaspăt mutaţi într-o casă încă în şantier, cu credit la banca… Restul a fost floare la ureche, spun ei, râzând, amândoi.

 

  • În cele din urmă, cum v-aţi aranjat viaţa?

Exact aşa cum am visat. Suntem implicaţi într-o mulţime de activităţi, fiecare născută din pasiunile pe care le avem amândoi. Poate că e un pic cam aglomerată, deoarece vrem să facem prea multe, dar sper să învăţăm să prioritizăm anumite aspecte din viaţă.

 

  • Ce planuri de viitor aveţi? Cum vă vedeţi, peste nişte ani, în Pădurea Craiului?

Să mergem pe acelaşi drum. Să construim mai departe tot ce am început în această comunitate. Şi, din când în când, să mai luăm câte o pauză şi să călătorim. Peste câţiva ani? Liniştiţii, prosperi, fericiţi.

 

  • Vă lipseşte traiul la oraş? În caz că da, de ce aspect al vieţii citadine vă e cel mai dor?

Nu, deloc. Oraşul e la doi paşi distanţă. Ne suim în maşină şi, într-o oră, suntem la mall în Oradea. Avem prieteni din Bucureşti care fac mai mult de acasă până în centru. Ne mai întreba, cu nişte ani în urmă, un reporter de la nu ştiu ce televiziune care venise la noi acasă să facă un reportaj pe aceeaşi temă; cum e să te rupi de civilizaţie. L-am întrebat când a fost ultima dată la cinematograf. Mi-a răspuns că nu-şi mai aduce aminte. Noi fuseserăm cu două zile în urmă…