Cabana “Peștera Vadu Crișului” – Valea Mișidului – Peștera Moanei

La un moment dat, înainte să ajungem la tunelul de cale ferată, poteca face uşor dreapta şi coboară de pe terasament în zona de luncă a Crişului. Pătrundem astfel într-o poiană cu vegetaţie bogată care, la început de vară, este plină de flori. În faţă se vede impresionantul peretele de piatră denumit Stâncile Ciunta.

Intrăm într-o mică pădurice şi vom observa că traseu o ia uşor către stânga, în timp ce poteca se apropie tot mai mult de malul apei. Itinerarul nostru atinge din nou calea ferată şi imediat din acest punct, putem face un mic ocol pentru a vedea Peştera Gaura Cocoşului sau Baia Cocoşului. Peştera, aflată la circa 5 metri deasupra traseului, nu este altceva decât o galerie orizontală, descoperită întâmplător pe amplasamentul unei vechi cariere. Interesantă este porţiunea verticală a cavernei, pe cât de bogat concreţionată, pe atât de greu accesibilă celor neiniţiaţi în tainele speologiei.

De aici ne continuăm drumul în spre amonte, pe digul Crişului Repede, către podul rutier aflat în centrul comunei Şuncuiuş. Zona este cât se poate de pitorească, îndemnându-i pe călători la popas. Odată ajunşi la pod, îl traversăm, făcând dreapta. Imediat după ce am trecut apele Crişului Repede, avem în faţa ochilor o intersecţie de drumuri. La dreapta e vechiul cafe-bar din comună, locul plin de poveşti unde angajaţii din minerit, industrie odinioară prosperă în zonă, obişnuiau să îşi bea lefurile. În stânga intersecţiei există un indicator încărcat de marcaje turistice. Identificăm marcajul nostru, tiunghi albastru, şi ne continuăm drumul spre castel. Astăzi bază de cazare şi pregătire fizică a CSS Oradea, castelul domină peisajul din Poiana Frânturii. Clădirea a fost reşedinţă de vânătoare a familiei Zichy, una din  cele mai vechi familii nobiliare ale Transilvaniei, a cărei istorie coboară în timp până în secolul al XIII-lea.

În faţa porţii castelului, facem dreapta, urcăm puţin şi, după o cotitură spre stânga, începem să coborâm destul de accentuat, spre Poiana Frânturii. Această porţiune de traseu, destul de abruptă, necesită o abordare atentă, mai ales după ploaie sau dacă este acoperită cu zăpadă îngheţetă. Ajunşi în poiană putem admira pretele de stâncă aflat în stânga noastră sau monolitul pe care a fost clădit castelul de la Şuncuiuş.

Trebuie ştiut că în Poiana Frânturii se află gura de acces către cea mai mare peşteră din România. Peştera Vântului are peste 40 de kilometri de galerii subterane, face parte din reţeaua de peşteri speoturistice ale Pădurii Craiului şi poate fi vizitată numai în grupuri organizate, conduse de un ghid.

După ce am traversat poiana, trecând pe lângă căsuţa de lemn aflată la capătul podului suspendat, intrăm în pădure. Urmăm un traseu care urcă şi coboară domol, pentru ca în cele din urmă să ajungă în Valea Mişidului. Odată ce atingem cursul pârâului, pornim spre dreapta, în amonte. Începem să urcăm prin pădure, traversând de câteva ori apa şi admirând frumuseţea acestei văi sălbatice şi înguste, în care până şi soarele pătrunde destul de greu. După ceva mai bine de 5 kilometri facem stânga, abordând pieptiş versantul. Nu urcăm prea mult şi vom descoperi Peştera Moanei. De fapt, avem în faţă un complex de peşteri, deasupra Peşterii Moanei, aflându-se un alt gol subteran, cunoscut sub numele de Peştera Lesiana sau Peştera lui Cotuna. La această peşteră, care are 139 de metri lungime, se poate ajunge relativ uşor, urcând pieptiş – cale de vreo 50 de metri, poteca ce porneşte de la Peştera Moanei. Peştera are trei săli, însă doar cea mai îndepărtată dintre ele prezintă stalactite şi stalagmite.  Drumeţii vor fi impresionaţi de cele două intrări ale cavernei şi de pragul din piatră care, în perioadele ploioase, devine o frumoasă cascadă subterană. În adâncuri, unde accesul turiştilor este interzis dar şi periculos, Peştera Moanei are plaje de nisip, cascade, fenomene de prăbuşire, galerii meandrate şi câteva concreţiuni.

Drumul de întoarcere, de-a lungul Văii Mişidului, poate să pară lung, dar frumseţea peisajului compensează din plin efortul depus. Ne putem continua drumul în aval, de-a lungul potecii, până la confluenţa Văii Mişidului cu cursul Crişului Repede. Aici, după ce traversăm podul suspendat, suntem la doi paşi de Peştera Unguru Mare. De fapt, şi ea un complex carstic ce se urcă pe mai multe nivele. Fiind unul dintre obiectivele turistice emblematice ale Pădurii Craiului, peştera trebuie vizitată. Aici au fost descoperite urme de locuire ce datează încă din epoca pietrei. Mai mult, peştera a fost vreme de milenii locuinţă, necropolă sau adăpost pentru păstori. Portalul cavernei, înalt de 32 de metri, este la fel de impresionant ca sala aflată la intrarea în peşteră. Peştera Unguru Mare este şi adăpost hibernal pentru câteva colonii de lilieci care numără mii de exemplare. De aici putem să revenim în Şuncuiuş, pe drumul ce urmează cursul Crişului Repede în aval şi apoi la stânga, pe DJ 108I.