Peștera Bătrânului
Localizare | satul Zece Hotare, comuna Şuncuiuş |
Denivelare | 78 m (-68 m) (+10 m) |
Dezvoltare | 1633 m |
Lungimea traseului vizitabil: | 1200 m |
Durata vizitei | 3-4 ore |
Mărimea maximă a grupului: | 8 persoane |
Deschisă în perioada: | 16 aprilie – 14 octombrie |
Grad de dificultate | mediu |
Descriere peștera Bătrânului!
Peştera Bătrânului este locul în care s-au iniţiat, în tainele speologiei generaţii de tineri curajoşi. Explorarea acestei peșteri începe cu o coborâre în rapel de opt metri și continuă cu multe surprize dintre care amintim 2 cascade, galerii suspendate, strâmtori, săli frumos concreționate.
Este localizată în zona Valea Crișului Repede, în cătunul Zece Hotare pe platoul carstic Imașul Bătrânului, comuna Șuncuiuș, județul Bihor.
Peştera Bătrânului oferă condiţii optime pentru hibernarea liliecilor, nu mai puțin de 7 specii de lilieci găsindu-și adăpostul aici.
„Cred că este peştera în care s-au format cei mai mulţi speologi din România. Din acest punct de vedere, am putea spune că este o adevărată şcoală subterană. Cred că nimeni nu ştie câte stagii de iniţiere au avut loc aici şi ar fi bine dacă tradiţia asta ar merge mai departe. Aici poate fi văzută o stalagmită cu un diametru de patru metri. În plus, Sala Statuilor, locul unde mulţi trecători au modelat figurine din lutul aflat pe jos şi le-au lăsat acolo pentru posteritate, e, la rândul ei, un loc cum nu cred că se mai poate vedea în altă parte”. (Tudor Rus, „Clubul de Speologie Speodava”, Ştei)